
Inca de la primele ore ale diminetii si pana spre amiaza, locuitorii din zona Narcisa au semnalat prezenta in aer a unui puternic si intepator miros ce parea a fi de amoniac. Fenomenul, accentuat si de prezenta cetii, a fost resimtit pana spre ora amiezii, in mai tot municipiul Bacau, cand odata cu aparitia soarelui de sub nori, a disparut si negura si, implicit, mirosul de amoniac. Autoritatile de mediu locale au primit mai multe sesizari din partea populatiei care semnalau acest fenomen. Prin urmare, asa cum cere procedura, s-au efectuat demersuri pentru identificarea poluatorului si a noxelor ajunse in atmosfera. Pana la ora inchiderii editiei, insa, nu am primit niciun comunicat oficial din partea Garzii de Mediu care sa ateste natura si cauza producerii evenimentului poluator.